La micul dejun

Spiritul-femeie, anima, este asa cum si-a impregnat-o el in memoria corpului sau. Anima poate fi non-forma, diforma, supla sau imeeeeeensa. Forma ei nu transende. Irelevant, ar spune chiar un romantic. Dana a conturat-o. Lata, a zis. Lunga si lata.
Cat de lunga, Dana?
Pretutindeni.
Cum poti inchide un cerc in jurul ei?
Nu poti.
Si totusi cercul exista, o bucla de timp, o bula de sapun, ia-o cum doresti.
De ce spui asta? Doar pentru ca tu te nasti in fiecare zi dintr-o gura de pohet urias care manaca doar sapun, nu inseamna ca Anima iti seamna catusi de putin…
Nici nu am pretins. Insa, m-am intrupat in atatea anime, incat am uitat cine sunt. Se strang atatea cercuri in jurul meu, Dana, incat ma prefac intr-o rotunda.
Eu nu stiu despre tine decat un singur cerc, cercul-potential, cel ce nu se inchide nicioadata, pentru ca tu il tii mereu deschis…
Precum o fereastra.
Da, da, exact, o fereastra.
Ha! Dar uiti despre oua.
Ce oua?
Cum ce oua. Ouale metafizice. Cele pe care le prajesti mereu in bucataria mea. Oua-ochiuri, Dana, oua-ochiuri!
Hmmm…. Ouale. Da, vezi tu, eu speram sa servesti micul dejun cu tine insati intr-o dimineata si sa nu tanjesti dupa o alta companie.
Dar eu tanjesc mereu.
Proasto!

(Irina intarzie in garaj la ultima tigara. Casa se naruie in jurul ei, arde. Dana a uitat ouale pe aragaz...)