textul nu-mi apartine

Punea aceeasi intrebare tuturor. Ca un om ratacit. O citise si el undeva, cred. Intr-un test de personalitate dintr-o revista veche sau poate intr-o carte. Il amuza teribil sa-i vada cum casca ochii mari la el si raspund repede ceva, asa, de dragul de-a raspunde. Si atunci le zambea si le silabisea in soapta Nu asta te-am intrebat. Ci…. Si ei iar il sorbeau cu pupilele lor mari si adanci. Si ezitau inainte de-a raspunde. Incepeau cu “pai” sau cu “mai” si lasau puncte, puncte. Si iar greseau… Era fascinat de mintile lor frumos ordonate, precum creioanele din penarul unui copil de clasa I. Nu se putea plictisi de jocul asta. Pentru ca sfarsitul era mereu altul. Creioanele frumos ordonate cadeau aproape toate, dar fiecare altfel. Al rosu se infigea cu ura in dusumea, al albastru i se oprea trandav intr-o cuta a pantalonului, al negru se rostogolea nebun pana sub noptiera, de nu se mai vedea… Stiam ca eu urmez. Ma miram doar ca n-o facuse pana acum. De ce oare?! Si i-am raspuns ca sunt un vis, poate chiar unul inca nevisat.
Tu cine esti?