Scrisoarea
Echilibristica pe o funie, peste o gaura neagra, cu o umbrela intr-o mana si un copac in spinare. Acum, vin si te intreb, nu ai cumva o foarfeca?
Nu, nu glumesc si nici de metafore nu am chef azi (este o zi serioasa azi). Am cazut pe ganduri azi si m-am lovit la genunchi (la celalat genunchi. ma asortez acum). As vrea sa-ti explic din nou funia si apoi sa-ti cer din nou foarfeca. Nimic mai simplu, caci nici de drame nu am chef azi.
Exista doua abordari.
Cea irationala care spune ca m-am indragostit dement de tine si ca traiesc un timp circular si nici macar nu vreau sa ies din bucla asta.
[Respirare]
Pragmatic vorbind (bleah!), mi-am construit niste ziduri care ma apara de ‘restul lumii’ si dincolo de care ma simt in siguranta, unde nu intra nimeni. Dincolo de zidul asta am deformat (recreat) realitatea. Dincolo de el nu trebuie sa accept ca mama nu mai este si nici ca tu nu existi de fapt. Eu nu vreau sa imi daram zidul, chiar nu vreau. Nu vreau sa te cunosc si nu vreau nimic de la tine.
Prin urmare mi-am construit un echilibru fragil si simt ca este momentul sa ma scutur un pic. Tot ce imi doresc este sa simt ceva real, sa traiesc ceva adevarat, sa descopar o esenta, o constanta, o ceva. Dar eu chiar ma simt legata de tine.
Te rog sa-mi deconstruiesti zidul. Sa devii. As vrea sa ma vezi si sa-mi vorbesti un ceas. Eu te voi iubi dement un ceas intreg si apoi voi sti ce este real si ce nu. Te rog, chiar am nevoie de asta pentru ca nu ma pot desprinde…
Nu, nu glumesc si nici de metafore nu am chef azi (este o zi serioasa azi). Am cazut pe ganduri azi si m-am lovit la genunchi (la celalat genunchi. ma asortez acum). As vrea sa-ti explic din nou funia si apoi sa-ti cer din nou foarfeca. Nimic mai simplu, caci nici de drame nu am chef azi.
Exista doua abordari.
Cea irationala care spune ca m-am indragostit dement de tine si ca traiesc un timp circular si nici macar nu vreau sa ies din bucla asta.
[Respirare]
Pragmatic vorbind (bleah!), mi-am construit niste ziduri care ma apara de ‘restul lumii’ si dincolo de care ma simt in siguranta, unde nu intra nimeni. Dincolo de zidul asta am deformat (recreat) realitatea. Dincolo de el nu trebuie sa accept ca mama nu mai este si nici ca tu nu existi de fapt. Eu nu vreau sa imi daram zidul, chiar nu vreau. Nu vreau sa te cunosc si nu vreau nimic de la tine.
Prin urmare mi-am construit un echilibru fragil si simt ca este momentul sa ma scutur un pic. Tot ce imi doresc este sa simt ceva real, sa traiesc ceva adevarat, sa descopar o esenta, o constanta, o ceva. Dar eu chiar ma simt legata de tine.
Te rog sa-mi deconstruiesti zidul. Sa devii. As vrea sa ma vezi si sa-mi vorbesti un ceas. Eu te voi iubi dement un ceas intreg si apoi voi sti ce este real si ce nu. Te rog, chiar am nevoie de asta pentru ca nu ma pot desprinde…
(Irina nu are curaj sa o trimita.)
posted by Irina | 8:25 p.m.
7 Comments:
Si ingerii mai cad...si ei se mai ridica...
Rugaciune pentru cel ratacit...
Si atunci sa se spuna rugaciunea pe nerasuflate pentru noi!
Sunt sigura ca Irina a avut deja curaj sa o timita ...
..Si cum ziceai ca te cheama?
desigur, curajul este de partea irinei. ma-ntreb insa de exsita curaj din partea lui de a intelege - asta ma nelinisteste!
si daca nu a avut deja curaj sa o trimita, sigur il va gasi curand. nu irina?
allo, zânu'! trezeşte-vous! nu mai aştepta scrisori de la Irene - îi este frig la poartă de când TE aşteaptă; chiar nu ştii că trebe să fugi? hai, hai - răpidea!
S-a trezit. Si Irina o a trimite.
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Trimiteți un comentariu
<< Home